Pentru aspectul lor decorativ, Cymbidium sunt printre cele mai cultivate
orhidee. Speciile cultivate ca plante de apartament sunt epifite în mediul lor
natural (trăiesc pe o plantă gazdă pe care o folosesc pe post de suport, dar nu
o parazitează), care pot ajunge la înălțimi de 40-90 cm. Totuși, Cymbidium
poate crește și la nivelul solului.
Orhideele Cymbidium sunt foarte cultivate pentru aspectul și longevitatea
florilor pe care le produce. Florile sunt viguroase, în culori variate, dispuse
pe tije florale zvelte. Pe o singură tijă florală pot coexista 15-20 de flori.
Ca flori tăiate, rezistă mai multe săptămâni. Cymbidium înflorește o singură
data pe an, din noiembrie până în mai, iar florile au parfum discret.
Frunzele de Cymbidium au un aspect exotic, subțiri, lungi și de un verde
crud, crescute din pseudobulb.
Cum îngrijești Cymbidium sau Orhideea barcă
Transplantarea
Transplantarea Orhideei barcă se poate realiza primăvara, la intervale de
2-3 ani, atunci când se constată că vechiul substrat manifestă semne de tasare
și după ce perioada de înflorire a luat sfârșit. Pentru transplantare se va
folosi un substrat special pentru orhidee sau un amestec format din scoarță de
pin, perlit, turbă roșie, nisip, mușchi, piatră vulcanică măcinată, pământ de
frunze de stejar.
Folosiți la transplantare un vas mai mare, dar nu foarte mare în comparație
cu precedentul, în acest caz planta tinzând să-și dezvolte sistemul radicular
în detrimentul înfloririi. Umeziți substratul pentru transplantare și nu mai
udați planta timp de 2-3 săptămâni, pentru a permite cicatrizarea leziunilor de
la nivelul rădăcinii, provocate de transplantarea în sine ori de tăierile
voluntare ale părților deteriorate. Asigurați un drenaj eficient pentru a
preveni apariția putregaiului.
Udarea și fertilizarea
Se recomandă ca udările să se facă din abundență, folosind apa
necalcaroasă, de preferat de ploaie. Udările abundente au ca scop spălarea
reziduurilor minerale, provenite de la udările precedente, acumulate la nivelul
substratului. Udările cu apă cu exces de minerale provoacă pete maronii pe
vârfurile frunzelor.
Deși udările sunt abundente, se recomandă ca substratul să fie lăsat să se
usuce ușor înaine de o nouă udare. Pentru a preveni putrezirea rădăcinilor,
trebuie verificat ca apa să nu stagneze în farfurioara vasului de plantare.
Cymbidium poate fi fertilizat pe perioada întregului an. Pentru fertilizare
folosiți un îngrășământ special pentru orhidee, o singură dată pe lună. În
perioada înfloririi puteți opta pentru un fertilizant bogat în potasiu.
Temperatura
Orhideea Cymbidium este tolerantă cu temperatura ambientală, suportând atât
căldura verii cât și temperaturile mai scăzute din timpul iernii.
Se recomandă ca din primăvară până în septembrie, Cymbidium să fie scoasă
afară, ferită de razele directe ale amiezii și de curenți de aer. Când
temperaturile din timpul nopții tind să scadă sub 7 grade C, Cymbidium trebuie
readusă în casă, în spații neîncălzite.
Cymbidium nu va înflori decât dacă va beneficia de o perioadă de răcoare,
ideal toamna, de minimum 3 săptămâni, cu variații de temperatură zi-noapte de minimum 7 grade C. Variațiile de
temperatură zi-noapte au ca scop stimularea producerii tijei florale. Temperaturile
trebuie să fie cuprinse între 10-14 grade C pe timpul nopții și 22 grade, ziua.
Planta poate suporta si temperaturi mai mari de 25 grade C, vara și
ocazional ușor sub 7 grade C, toamna.
Precauții: mutarea plantei în spații încălzite înainte de înflorirea totală
a bobocilor poate produce scuturarea acestora.
Lumina
Cymbidium este iubitoare de lumină bună și soare filtrat în timpul amiezii.
Plasarea plantei la umbră duce la colorarea frunzelor în verde închis și la
înflorire slabă. Soarele direct al amiezii poate duce la decolorarea până la
alb a frunzelor și arderea lor. Plasați planta în apropierea unei ferestre, dar
aveți grijă să o feriți în timpul prânzului de radiația solară directă.
Înmulțirea
Cu ocazia transplantării înmulțiți Cymbidium prin separarea pseudobulbilor.
Plasați câte 3-5 pseudobulbi în fiecare vas și tratați noile plante ca pe cele
adulte.
Boli și dăunători
Cymbidium sau Orhideea barcă este afectată cel mai frecvent de putregaiul datorat umidității
excesive.
Citiți și: Bolile comune ale orhideelor
Citiți și: Bolile comune ale orhideelor
Dăunătorii cei mai frecvenți: coșenilele, acarienii și afidele.
Cymbidium sau Orhideea barcă
Reviewed by Loreta Țivlea
on
17:53:00
Rating:

Niciun comentariu: