Pentru mulți iubitori ai orhideelor, înmulțirea acestora poate reprezenta o
preocupare specială. Înmulțirea orhideei Phalaenopsis se poate realiza în mod spontan sau indus
(provocat). Pentru obținerea de noi plante se pot folosi semințele, culturi de
țesut sau micile plante care apar pe tija florală.
Spre deosebire de alte plante de interior care se înmulțesc relativ simplu
prin semințe, la orhidee această procedură este mult îngreunată de dimensiunile
foarte mici ale semințelor, de greutatea cu care ele sunt recoltate acasă și de
condițiile ce trebuie asigurate pentru germinare. Astfel, atât înmulțirea prin
semințe cât și cea prin cultură de țesut sunt rezervate specialiștilor.
Cum înmulțești acasă orhideea Phalaenopsis
Cultivatorilor amatori le rămâne de abordat înmulțirea orhideelor prin
keiki, mici plantule ce apar pe tija florală. Keiki în limba hawaiană înseamnă
copil. Deci, un keiki este un pui de floare, o plantă în miniatură și trebuie
tratată ca atare.
Uneori keiki apar în mod spontan, alteori apariția lor poate fi stimulată
prin folosirea de stimulenți hormonali ori pastă specială pentru keiki, care se
aplică pe mugurii dorminzi de pe tija florală. Pasta de keiki poate fi
comandată on-line pe câteva site-uri de specialitate. Tot acolo puteți găsi și
instrucțiuni de folosire.
Producerea de keiki mai poate fi stimulată în timp ce
orhideea are flori, iar înflorirea a trecut de jumătatea perioadei. După ce
primele flori au căzut, căutați pe tija florală mugurii dorminzi cei mai
bombați și înfășurați în jurul lor câte un săculeț de turbă. Confecționați
săculețul din tifon și lucrați cu grijă pentru a nu vătăma mugurele. Păstrați
săculețul umed 2-3 luni, după care îl desfaceți ușor. Dacă veți constata că sunt
semne ale apariției unui nou keiki, îndepărtați săculețul, dacă nu, puteți
relua procedura pe același mugure, folosind un săculeț nou.
Dacă orhideea ta are deja keiki dar aceștia nu fac rădăcini, înrădăcinarea
poate fi stimulată prin atașarea unui săculeț de turbă la baza puiului format.
Mențineți săculețul umed 2-3 luni și rădăcinile nu vor întârzia să apară.
Așteptați să crească suficient, apoi transplantați puiul.
Oricum ați fi obținut un keiki, trebuie să știți că acesta trebuie
transplantat atunci când are minimum 3 frunze, 3-4 rădăcini de 5 cm. Atunci
puteți tăia tija florală la câtiva centimetrii de pui și o puteți elimina și de
la planta mamă. Semnalul transplantării poate fi dat de ofilirea tijei florale.
Odată separat de planta mamă, keiki trebuie
plasat într-un vas transparent, în substrat de orhidee mărunțit. Tratați cu
grijă planta nou obținută și veți observa că începe să se dezvolte. Puteți
pulveriza fin puiul pentru a preveni deshidratarea, dar aveți grijă ca apa să
nu se prelingă și să nu stagneze. Poate provoca apariția putregaiului.
Dacă aveți nelămuriri despre cum se înmulțește un Phalaenopsis, vă aștept cu întrebări în caseta de comentarii.
Dacă aveți nelămuriri despre cum se înmulțește un Phalaenopsis, vă aștept cu întrebări în caseta de comentarii.
Cum înmulțești orhideea Phalaenopsis
Reviewed by Loreta Țivlea
on
19:50:00
Rating:
Niciun comentariu: