Violeta de Parma, Saintpaulia sau Violeta africană

Violeta de Parma, cunoscută și ca Saintpaulia sau Violeta africană, face parte din familia Gesneriaceae. Originară din Africa Centrală, această plantă care poate produce flori pe parcursul întregului an a fost aclimatizată în toată lumea. Culorile florilor sunt în special mov, roz, grena, alb ori combinații ale acestora.

Violetele de Parma sunt plante cu talie mică (8-20 cm), au frunze cărnoase, dispuse în rozetă, cu suprafața superioară verde și cea inferioară stropită cu roșcat, acoperite cu perișori fini.

Violeta de Parma, Saintpaulia sau Violeta africană

Îngrijire

Solul Violetelor de Parma trebuie să fie un compost necalcaros, ușor, aerat, format dintr-un amestec de turbă, perlit și fibre de cocos.

Transplantarea se va face anual, primăvara. Pentru a beneficia de cât mai multe substanțe hrănitoare și a crește și înflori mai abundent, puteți schimba substratul violetelor și la 6 luni.

Udarea violetelor presupune multă atenție. Violeta de Parma iubește un substrat reavăn, dar aveți grijă să nu stropiți frunzele atunci când udați. O metodă mai bună de udare este să adăugați apă în farfurioară sau să așezați ghiveciul într-un vas cu apă, apoi să scurgeți. Violetele iubesc atmosfera umedă. Puteți îmbunătăți acest aspect plasând în vecinătatea lor un vas cu apă sau folosiți un umidificator.

Fertilizarea se realizează la fiecare trei săptămâni, adăugând în apa de udare un îngrășământ lichid pe bază de fosfor și potasiu. Diluați mai mult decât scrie pe eticheta fertilizantului folosit, pentru a proteja de arsură rădăcina fină a violetei.

Lumina de care au nevoie Violetele de Parma trebuie să fie intensă, naturală, dar nu soare direct. Ferestrele estice ori vestice sunt mai potrivite violetelor decât expunerea către sud. Dacă nu aveți posibilitatea unei astfel de amplasări, trebuie să umbriți fereastra cu o perdea pentru a proteja violetele. Violetele de Parma care nu beneficiază de suficientă lumină nu vor înflori la fel de abundent.

Temperaturile propice dezvoltării violetelor sunt cuprinse între valorile de 18 grade C și 24 de grade C. Violetele de Parma pot suporta și temperaturi din afara intervalului enunțat, respectând regimul de umiditate atmosferică, dar sub 15 grade C și peste 30 de grade C ele intră în suferință.

Înmulțirea violetelor se poate realiza prin puii care cresc în mod natural și care pot fi detașați cu ușurință de planta mamă sau prin butași de frunză.

Reproducerea prin butași se poate face în lunile de primăvară (aprilie-mai), prelevând frunze, scurtând pețiolul la 2,5 – 4 cm de lamină și plantând butașul obținut până la lamina frunzei într-un compost pe bază de turbă. Ghiveciul cu butași trebuie plasat în penumbră și temperaturi de 18-22 grade C. Acoperiți ghiveciul cu un pahar de plastic transparent pentru a menține la interior o atmosferă umedă de seră. Micile plante vor răsări în 4 săptămâni.

Înrădăcinarea butașilor se poate face și direct în paharul cu apă, așezând baza laminei foliare la suprafața apei. După înrădăcinare, butașul poate fi mutat într-un vas cu compost pentru violete.

Precauții

Violetele de Parma sunt sensibile la soarele direct care le decoloreză, le provoacă pete galbene și le îngălbenește marginile.

Sensibile sunt și la lipsa apei din sol sau din atmosferă care le provoacă încrețirea frunzelor, îngălbenirea și uscarea.

Dăunătorii la care sunt supuse violetele sunt coșenilele făinoase, păduchii verzi, acarienii de ciclamen. Pentru îndepărtarea dăunătorilor utilizați produse ce pot fi adăugate în sol. Insecticidele pulverizate pot distruge frunzele violetelor.

Dacă vă plac și vouă Violetele de Parma, vă aștept cu ponturi și noutăți despre creșterea acestor minunate plante.